sâmbătă, 17 martie 2012

La 70 de ani, o romanca vrea sa ajunga pe Everest. Agentia de turism i-a spulberat visul si banii

stirileprotv.ro Dragostea pentru munte nu are limita de varsta, dupa cum ne demonstreaza o doamna de 70 de ani din Timisoara. Dupa ce a escaladat masivi din toata Europa, si-a propus sa parcurga la pas cel mai curajos traseu din viata ei.

Femeia si-a dat toate economiile pentru a ajunge in Nepal, de unde sa porneasca intr-o expeditie spre Himalaya. Insa, desi a platit 2.250 de euro, temerara alpinista a ramas deocamdata acasa, din cauza agentiei de turism.

Doamna Victoria a lucrat ca jurist dar, de 45 de ani, pasiunea ei cea mai mare este alpinismul.

Victoria Marza: "Toata tara asta am facut-o de mai multe ori. Si trasee grele. Si nemarcate. Si undeva in subconstientul meu a ramas o fixatie pentru Nepal. Asta a fost visul vietii mele."

Pregatirile au inceput din timp. Si-a luat un aparat de fitness pentru exercitiile zilnice. Femeia a investit cateva sute de euro si in echipament.

Victoria Marza: "Mi-am cumparat special un rucsac care sa fie incapator. Mi-am achizitionat un GPS. Daca sunt in situatii foarte grele la munte, am si un spray aici pentru a respira usor."

In septembrie 2011, Victoria a platit peste 2000 de euro pentru a ajunge in Nepal, de unde urma sa porneasca alaturi de serpasi pana la 6.000 de metri altitudine. A fost anuntata insa ca excursia s-a anulat, pentru ca operatorul de turism care o organiza a dat faliment.

Problema e ca nici pana in ziua de astazi nu si-a vazut banii desi, potrivit contractului, ar fi trebuit sa ii primeasca in termen de 7 zile. Directorul agentiei are o scuza: nu a primit nici o cerere de restituire.

Disperata, femeia a cerut ajutorul procuratorii dat a facut reclamatie si la OPC.

La scurt timp dupa ce femeia a depus plangerea, inspectorii de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului au mers la sediul firmei. Pentru neregulile gasite acolo i-au amendat cu 400 de lei.

Alpinista pensionara spune ca nu va renunta la visul ei de a privi lumea de pe Everest.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu